REGELE MOARE

REGELE MOARE

de Eugène Ionesco

Teatrul Țăndărică, București

12 Noiembrie 2023, Sala Mare

Eugène Ionesco: „Am scris această piesă ca să învăț să mor.” 

Regele moare, o poveste caldă, umană despre viață, despre putere, despre moarte este, poate, cea mai puțin absurdă dintre piesele lui Eugène Ionesco. Este vorba despre atitudinea omului în fața propriei morți. Refuz, revoltă, resemnare sunt cele trei atitudini pe care eroul, Bèrenger, le trăiește gradat. Mai întâi, refuză să recunoască stadiul de agonie, apoi se revoltă că nu are ce face, că nu poate lupta și, în final, este resemnat pentru că nu mai poate face nimic și pentru că timpul curge prea repede. Furia, neputința și frica pot fi coordonatele ce caracterizează starea personajului.

Eliza Păuna, regizoarea spectacolului, a adaptat textul, l-a gândit foarte păpușărește: ”Sensul pe care vreau să-l dau piesei este dezintegrarea existenței. Într-un spațiu simplu, dominat de un tron, personajele văd și descriu sfârșitul lumii și se pregătesc să-l anunțe pe rege de moartea sa. Până la sfârșitul piesei toate personajele, în afară de rege, rămân cu corpurile dezmembrate. Dezintegrarea lumii are loc la vedere și are loc treptat, aproape inobservabil. ”

Textul este spus sub forma teatrului de animație. Păpușile pe care le imaginez pentru acest spectacol sunt păpuși compuse, mânuite fiecare de cel mult doi actori, tip muppet, și care se joacă la masă. Nu au înălțime mai mare de 50 cm. Pentru ca spectacolul să fie posibil, piesa va fi o adaptare a textului lui Ionesco.

Sensul pe care vreau să-l dau piesei este dezintegrarea existenței. Într-un spațiu simplu, dominat de un tron, personajele văd și descriu sfârșitul lumii și se pregătesc să-l anunțe pe rege de moartea sa. Până la sfârșitul piesei toate personajele, înafară de rege, rămân cu corpurile dezmembrate. Dezintegrarea lumii are loc la vedere și are loc treptat, aproape inobservabil. La finalul piesei rămâne din fiecare personaj ba o mână, ba un cap, două picioare, sau un corp tranșat cu care regele vorbește și își ia larevedere. Dezintegrarea corpurilor este oglinda, sugestia dezintegrării lumii despre care personajele vorbesc pe tot parcursul piesei. Sfârșitul acestui univers sugerează moartea regelui. Dezintegrare celor din jurul lui îi lasă regelui senzația de viață posibilă și imposibilă, de vis, de real, de ireal, de conceput, de neconceput.

Moartea regelui Beranger are forma unui complot. Marguerite, Juliette și Guardul îl obligă pe rege la abdicare spirituală și fizică. Împreună îl conving că e timpul să moară. O altă revoluție franceză. Clasa de jos dă jos monarhia. Se schimbă puterea, îl chinuie, îl aduc la stadiul de damnat, îl fac să devină un clovn trist, servitoarea îi pune regelui un nas de clovn, își bate joc de el. Iar regula jocului o face timpul.

Timpul este cronometrat real de personaje și anunțat. Fiecare anunț al timpului redeclanșează disperarea regelui. Regele încearcă să păcălească timpul. Întâi se face că e copil, se joacă de-a mama și copilul. Vrea să dea timpul înapoi. Apoi se culcă. Somnul îi poate păcăli propriul timp. Poate îi trece clipa morții fără să-l atingă. Ceasul sau ceasurile care vor arăta timpul și după care se vor ghida personajele vor sta prinse de mâinile păpușarilor. Regele ajunge să-l roage pe păpușar să-i dea ceasul, sau să încerce să-i schimbe ora, sau să-l fure. Păpușarul rămâne pe tot parcursul piesei în postura de necunoscut, real sau ireal.

Pentru că soarele și norii nu-l mai ascultă pe Beranger, el își va confecționa singur soarele lui, pe care și-l scoate din buzunar, la fel și norii sau marea pe care celelalte personajele o vor confecționa din cearșafuri. Toate acestea vor fi puse de Beranger în valiză pentru marele său drum, va insista să ia cu el soarele, norii și marea, dar Marguerite îl eliberează de ele până la final. Spectacolul este despre un om care învață să se despartă de lucruri, de lumea lui.

Marguerite, Juliette și Guardul pregătesc o ceremonie a morții. E o pregătire tehnică. Pe muzică regală, sub formă de dans tronul regelui se transformă într-un pat de spital pe roți. Se transformă la vedere, se asamblează de către personaje. Se fac pregătirile pentru mort, bagajele, îi pregătesc valizele. Îl dezbracă de hainele sale de rege și-l îmbracă în pijamale de spital. Regele este pus în pat, iar acolo va rămâne pe tot parcursul piesei. Când se va mișca se va mișca cu tot cu pat.

Marguerite și Marie, fosta soție și actuala soție, sunt două ființe complementare, două părți din rege. Rațiunea și inima. Marguerite, o voce a rațiunii, îi aduce aminte mereu de greșelile pe care le-a făcut. Marie, cealaltă voce, îi reamintește de iubire, de lumină, de lumina lui lăuntrică. Cele două personaje vor fi două păpuși identice, nu se vor deosebi prin nimic. Marie îl conduce pe Beranger la moarte în alt fel decât o face Marguerite. Ea îl pregătește pentru o nouă călătorie, îi face bagaje, îi pregătește valiza, ba se pune și pe ea în valiză. Marguerite îl conduce către o călătorie în care nu mai are nevoie de niciun lucru din lumea asta. Moartea este percepută în mod diferit de către cele două.

Guardul își cântă anunțurile. Guardul este un cântăreț al curții, are tot timpul balalaica cu el, este un guard cu rol de bufon al curții. Prăpăstios, cântă sfâșiat, nostalgic și disperat din cauza sfârșitului. E curajos pe alocuri ca să-l încurajeze pe rege, dar sfârșește întristat și supus.

Juliette, servitoarea, e singura care apare și dispare. Restul personajelor sunt permanent în scenă. Juliette dispare cu scopuri precise dar nu știm unde. Apare în scenă mereu din altă parte și în alt fel.  Își schimbă mereu înfățișarea cu ceva,  pare că e tot timpul altcineva sau vrea să fie tot timpul altcineva. Când îi aduce farfuria cu rasol regelui apare cu o perucă blondă de Marylin Monroe și îi cântă Happy Birthday. Are reacții extreme. Ba e supusă regelui, fidelă și noastalgică după vremurile de glorie, ba e cinică, batjocoritoare și vrea să moară naibii mai repede. Un personaj comic, absurd, care exprimă dorința omului de a fi tot timpul altcineva, sau în pielea altcuiva.

La început regele e un domn Goe bătrân și cu mult farmec. Marguerite, Marie și Juliette parcă-ar fi mătușile lui. Se dă în spectacol, le face tot felul de glume și îi place să fie în mijlocul atenției. Își conduce țara neserios, ca un copil care se joacă de-a regele. Țipă, râde zgomotos și dă din picioare. Își chinuie mătușile. Trăiește exagerat. Face farse de copil. Mult farmec. Își ascunde papucii, își aruncă papucii, se joacă cu sceptrul, se ascunde după tron, face gălăgie, aleargă gol în jurul tronului. E un bufon. Prezența morții îl disperă. Nu mai știe nici să trăiască, nici cum să moară. Devine disperat și fragil, răutăcios și dictatorial. Se răzgândește repede, aleargă disperat de la o decizie la alta, caută salvare în orice, depune tot efortul pentru a se sustrage din situație.  Ajunge confuz, chinuit și tăcut.  E condus de ceilalți. Nu mai are puteri. Un clovn trist.

Scena în care Beranger închide ochii, doarme sau se face că doarme, iar celelalte personaje se așează în jurul lui să-l studieze, va reproduce vizual, prin poziționarea păpușilor, celebrul tablou al lui Rembrandt ”Lecția de anatomie”. O reproducere neserioasă a cunoscutei picturi.

Scenografia spectacolului este compusă doar din câteva elemente foarte importante. Tronul, care se transformă în pat și o scară. Scara pe care regele o va folosi ca să-și agațe soarele și norii, apoi aceeași scară folosită la final pentru trecerea într-o altă lume. Se vor folosi culori vii, atmosfera spectacolului se apropie de picturile lui Joan Miró.

Scenografia, cotumele păpușilor, muzica vor  păstra pe cât se poate o atmosferă de basm, de curte regală. O poveste cu regi și regine spusă pentru oameni mari.

Textul va fi însoțit de melodii ce vor fi cântate de personaje. Versurile melodiilor vor fi versurile poeziilor lui Ionesco din volumul „Elegii pentru ființe mici”. Aceste poeme au ca temă pricipală moartea păpușilor. Ele cuprind toată filozofia ionesciană și scenariul tuturor pieselor sale.

Distribuția:

Ioan BRANCU
Liliana GAVRILESCU
Cristina ȚANE/Ioana CHELARU POPOVICI
Mona TONCU
George SIMIAN
Ștefan CRAIU

Adaptare/Dramatizare Eliza PĂUNA
Regia artistică Eliza PĂUNA
Scenografia Sabina VEȘTEMAN și Bianca VEȘTEMAN
Construcție păpuși Daniel STAMATE
Muzica originală Bobo BURLĂCIANU

Durata 60 min.
Vârsta recomandată 14 +

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE TEATRU „LIVIU CIULEI”
Ediția a II-a, Pitești 2023

Bilete disponibile AICI!
de la 25 lei
Detaliile spectacolului
  • Data spectacolului
    12 noiembrie 2023 19:00
  • Sala de desfășurare a evenimentului
    • Today's visitors: 18
    • Total page views: 70,189
    Sari la conținut