
Nineta MANEA (NINI)
Nini știe! Ea știe tot ce ține de programul spectacolelor de la Teatrul ,,Alexandru Davila” și, prin seriozitatea și implicarea ei, a ridicat ceea ce face la rang de artă.
Este omul extrem de bine organizat, riguros, politicos și dornic să ajute de fiecare dată când este necesar.
În cei aproape douăzeci de ani de când face parte din echipa TAD, a învățat să găsească soluții potrivite pentru fiecare situație, să gestioneze dorințele colaboratorilor și să acționeze în așa fel încât cine a interacționat cu ea să devină și, mai ales, să rămână, prieten al Teatrului Davila.
Profesionist desăvârșit, Nineta Manea este omul de legătură dintre principala instituție de cultură din Argeș și spectatori.