Istoric

Teatrul Alexandru Davila cuprinde o varietate de producţii care sporesc nivelul de acces al publicului către artă, sprijină valenţele culturale româneşti, atât în spaţiul argeşean, cât şi în cel naţional şi internaţional. Formându-şi esenţa din moravurile sociale, construit din valorile şi aspiraţiile unei comunităţi, teatrul devine oglinda şi nota de referinţă a idealurilor umane. Instituţie trecută prin dese mutări şi modificări, Teatrul Alexandru Davila abordează, prin Dramă, Revistă şi Secţia pentru copii şi tineret Aşchiuţă, frumosul, libertatea de expresie și desăvârşirea prin creație.

Despre teatru, cea dintâi voce care a răsunat a fost cea a lui Dinicu Golescu, cerând reprezentații și-n grai românesc, fiindcă teatrul e menit "să ațâțe în om toate virtuțile", și să arate "pildele acelor vrednici de pomenire". El a dovedit, în școala sa înființată la Golești, că teatrul e în stare să aprindă scântei de gânduri și să stârnească înfiorări în suflete. Inițiative entuziaste locale au stat la baza încercărilor de teatru din Pitești. Orașul așezat la o importantă răscruce de drumuri și la mijlocul distanței dintre București și Craiova, era firesc să fie vizitat mai des de către trupe profesioniste, chiar stăine. E cazul trupei franceze condusă de Théodore Goffrey și Valéry, care în 1841 a dat spectacole în localul școlii normale. Documentele vremii, câte s-au păstrat, confirmă în orice caz existența unui teatru stabil aici în 1852, cu siguranță însă "supravegheat", care avea ca antreprenor pe Ștefan Vlădeanu, iar ca "animator, regizor și profesor" pe C. Halepliu, actor participant și la revoluția din 1848.

Cât despre localul în care s-au desfășurat reprezentațiile artiștilor locali și ale oaspeților, rămân însemnările actorului Panait Constantinescu, om al teatrului și cetățean de onoare al orașului. Din scrierile sale aflăm că teatrul și-a început viața în localul numit "La Hîrdău". Acest local în vremea aceea reprezenta "O sală (...) luminată cu lumânări de seu și care servea pentru întruniri politice și baluri mascate (...), situată fiind în piață, în spatele bisericii Sf. Gheorghe... Proprietarul a construit în această sală și o scenă pentru caraghioși, fiindcă așa erau numiți actorii pe vremea aceea. La Hîrdău a jucat marele actor Ion Anestin pe Barbu Lăutaru. Tot aici a jucat I.D. Crețu Canțoneta nebunului din amor...".

Germanul Uklar construiește mai târziu, pe fosta stradă Lascăr Catargiu, actuală Crinului, o clădire care cuprindea o încăpere ce semăna a sală de teatru în interior. Luminată cu lămpi de gaz, cu două cabine pentru actori, parterul având bănci tapisate, douăsprezece loji și un balcon. "Dar care era dezavantajul teatrului Uklar? Era prea depărtat de centrul orașului (...). Veneau însă și actorii buni ai țării...". Însă teatrul lui Uklar dispare, din cauza faptului că noul proprietar îl transformă în cea care va deveni vestita Fabrică de Butoaie. Teatrul urmează a-și schimba locația în sala de jos a clădirii Fostiropol (actual sediu al Școlii Populare de Artă), după care actorii își vor muta activitatea în sala Secărescu.

Datorită doleanțelor piteștenilor, care au profitat de campaniile electorale ale acelor vremuri pentru a cere un loc special amenajat pentru o sală de teatru, începe construirea greoaie a Teatrului Comunal, deoarece "tot ce lucra primarul liberal, dărâma primarul conservator...". Cu toate acestea, după șase ani, în 1914, sala teatrului a fost inaugurată cu piesa O noapte furtunoasă, a Teatrului Național din București, urmând a apărea pe scenă nume ca Lucia Sturdza-Bulandra, Tony Bulandra, Ion Manolescu, însă până în 1916 când teatrul devine spital al răniților de război. Teatrul Comunal capătă astfel alte întrebuințări utilitare, devenind printre altele și baie comunală.

Teatrul și-a regăsit adevărata menire sub denumirea de Teatru Muncitoresc, către sfârșitul anului 1947, când reîncepe activitatea artistică sub îndrumarea actorului și regizorului Victor Handoca. Pentru că sălile teatrului se aflau încă în construcție, repetițiile pentru piesa Insula Păcii de Evgheni Petrov ce avea să inaugureze teatrul la 6 martie 1948, au avut loc în sala liceului sau în clădirea cinematografului Aquila. Timp de zece luni, Teatrul Muncitoresc a desfășurat o activitate deosebită, astfel că Ministerul Artelor și Informațiilor are inițiativa de a-l transforma în Teatru de Stat.

Astfel, în vederea unei noi organizări, Teatrul Muncitoresc este preluat la 1 ianuarie 1949 de către Centrala Teatrului Poporului, iar la 1 februarie este transformat în Teatru de Stat, alcătuind primul colectiv profesionist, format din optsprezece actori și nouă salariați pentru serviciile tehnico‑administrative. Premiera spectacolului care marca noul început al teatrului piteștean a avut loc la 26 martie 1949, piesa fiind Fiul meu de Gergely Sandor, din distribuția căreia făceau parte nume mari precum Forry Etterlé și Ernest Maftei, Gheorghe Lascu și Gh. Stănescu.

Anul 1949 a însemnat pentru teatru și înființarea, în octombrie, a secției de păpuși, cu ajutorul teatrului din Sibiu. Astfel, la 1 ianuarie 1950, teatrul de păpuși din Pitești, ce avea să primească numele de Aschiuță, a devenit de drept o instituție de stat.

În lipsa unui local propriu-zis, deoarece sala era împărțită cu cinematograful muncitoresc din str. Șerban Vodă (Victoriei), birourile și administrația funcționau în altă locație din str. Gh. Dimitrov, iar ateliere de tâmplărie și croitorie în altă parte, pe când sala de repetiție era "la cantină, la Colțul Roșu sau camerele de la căminul teatrului (camere de hotel)". Ceea ce a dus la propunerile pentru repararea și atribuirea Teatrului Comunal, devenit între timp baie comunală, fapt care s-a și întâmplat în 1955.

 Reconstrucția și reabilitarea teatrului au reprezentat o realizare, prin urmare, cuvintele spuse în ziua inaugurării lui, la 24 noiembrie 1955, au fost "V-am dăruit ce-a fost mai frumos în sufletele noastre de constructori! Vouă, de-acum înainte vă rămâne să dați poporului tot ce aveți mai frumos în sufletele voastre de artiști."

La 1 noiembrie 1957, s-a constituit legal colectivul Secției de Estradă, iar la 30 mai 1958, prin premiera spectacolului Vlaicu Vodă, teatrul își cinstea numele primit și îl omagia în persoana lui Alexandru Davila, un creator autentic de teatru românesc.

În continuare, principalele momente ale teatrului au fost următoarele: la 23 august 1958 a fost deschis Teatrul de Vară, în 1970 a apărut secţia Folclor fiind reprezentată de Doina Argeşului, la 13 mai 1975 a fost inaugurat Studioul 125 (sala Liviu Ciulei, numele fiind preluat deoarece schiţele au fost elaborate de marele actor şi regizor) o sală studio pentru spectacole experimentale, laborator al creaţiei teatrale. Între anii 1977-1979, în timpul directorului Constantin Dinischiotu, s-au realizat lucrări de modernizare ale construcţiei. De asemenea, modificări arhitectonice au avut loc între anii 1997-1998 şi 2006-2007. În anul 2006, teatrului i s-a adăugat o nouă secţie, Fanfara, preluată de la Garnizoana din Piteşti, iar în aprilie 2008, Muzeul Teatrului Alexandru Davila, realizat după criterii de muzeologie, va fi deschis publicului. În luna decembrie 2011 din ansamblul teatrului va face parte şi Corul Ars Nova.

Din anul 1980, timp de patru ediții, Studioul Liviu Ciulei a găzduit Reuniunea Studiourilor Teatrale. Din 2001 a fost reluată această manifestare, primind numele de Festivalul Naţional al Teatrului de Studio, ulterior devenit internaţional. Prin urmare, în anul 2018 cu ocazia ediţiei a XXII-a, Teatrul Alexandru Davila găzduieşte această acţiune artistică, sub denumirea “Festivalul Internaţional al Teatrului de Studio şi de Forme Noi”.

De-a lungul timpului, Teatrul Alexandru Davila Piteşti a avut numeroase vizite internaționale, atât în festivaluri cât și pentru a lega prietenii și legături culturale. Prin urmare, în data de 1 decembrie 2018, teatrul se alătura Convenției Teatrului European (ETC), care reprezintă o rețea de teatre publice europene înființată în 1988 pentru a promova teatrul contemporan, pentru a sprijini mobilitatea artiștilor și pentru a dezvolta schimburi artistice în întreaga Europă și în afara ei. Astfel a mai fost făcut un pas pentru a consacra numele instituției și a o poziționa printre cele mai de seamă nuclee culturale.

Imaginea Teatrului Alexandru Davila este construită din spiritul, pasiunea și consecvența oamenilor din interiorul instituției, care au bucurat, organizat și au pus la dispoziție toate mijloacele proprii. Dintre cei a căror activitate artistică rămâne în memoria colectivă, sunt enumerați următorii: Constantin Zărnescu, Ion Focșa, Dem Niculescu, Ion Lupu, Ileana Focșa, Ileana Zărnescu, Florin Dumitru, Angela Radoslavescu, Sorin Zavulovici, Valeriu Buciu, Emilian Cortea, Petre Dumitrescu, Luminița Borta, Dumitru Drăgan, Ion Roxin, Mirela Cioabă, Dan Ivănesei, Wilhelmina Câta, Andreea Raicu, Carmen Roxin-Hancearek, Petrișor Stan, Doina Stan, Petre Dinuliu, Cynthia Popovici, Ricardo Colberti, Marin Alexandrescu, Crina Cojocaru, Dumitru Ivan, Tache Stavril, Vasile Pieca, George Vraca, Ernest Maftei, Colea Răutu, Fory Etterle, Corado Negreanu, Tora Vasilescu, Tudorel Filimon, Vasile Filipescu, Hamdy Cerchez, Ion Lupu, Tamara Vasilache, Gheorghe Leagu, Alexandru Bocăneț, Vasile Crețoiu, Alexandru Critico, Nicolae Dinică, Vistrian Roman, Julieta Strâmbeanu, Ștefan Tapalagă